Indonezia
Indonezia este una dintre tarile cu cea mai mare diversitate biologica din lume, cu paduri tropicale vaste care joaca un rol important pentru climatul global. Resursele naturale ale tarii sunt sub presiune crescanda si exista multe provocari asociate cu implementarea planurilor de administrare a resurselor naturale.Scopul acestei cooperari regionale este generarea de planuri aprobate in linii mari pentru administrarea mediului si resurselor naturale prin utilizarea apropierii de ecosistem specificat in CDB (Conventia privind Diversitate Biologica). Proiectele curente vor fi incheiate in 2006 si vor fi urmate de o cooperare in ceea ce priveste resursele de pescuit si maritime precum si de masuri care sa combata recoltarea si comercializarea ilegala a lemnului tropical.
Africa de Sud
Colaborarea cu Africa de Sud, in ceea ce priveste mediul, a fost initiata in 1996. Colaborarea pe termen lung asupra politicii de mediu are o importanta cruciala in ceea ce priveste rolul politicii tarii in regiune precum si statutul acesteia printre tarile in curs de dezvoltare. Cooperarea este mentinuta prin dialoguri politice si proiecte comune. Al treilea acord de cooperare a fost semnat in decembrie 2005 si se vor aloca aproximativ 10 milioane de coroane norvegiene anual pentru acest program. Aspectele cheie includ cooperarea in sprijinul implementarii conventiilor globale in ceea ce priveste mediul pentru a permite Africii de Sud sa isi indeplineasca angajamentele si sa isi asume un rol activ in dezvoltarea ulterioara acestor conventii. Alte elemente importante ale programului includ promovarea cooperarii dintre institutiile norvegiene si ale Africii de Sud, intensificand cooperarea regionala si crescand participarea ONG-urilor.Pe viitor, urmatoarele domenii vor primi atentie speciala:
• reducerea poluarii
• protectia diversitatii biologice
• guvernare eficace in sectorul de mediu
China
Cooperarea de mediu dintre Norvegia si China a fost initiata in 1995 – 1996. Scopurile acestei cooperari bilaterale cuprind stabilirea unui dialog privind provocarile politicii vitale de mediu si sprijinirea Chinei in realizarea angajamentelor internationale. in viitor, punctul central va fi clima si dispersarea toxinelor din mediu, precum si problemele de biodiversitate si poluare a apei si aerului.Cooperarea cuprinde institutia si masuri de constructie a capacitatii precum si colaborarea cu Innovation Norway in vederea promovarii tehnologiei norvegiene de mediu. La ambasada din Beijing, s-a creat un post nou de consilier in probleme de mediu, care este responsabil cu urmarirea cooperarii bilaterale in privinta mediului intre Norvegia si China precum si pentru cooperarea dezvoltarii mediului.
Ea acorda o atentie deosebita monitorizarii poluarii aerului si apei, planurilor de asistenta in managementul proiectelor, ploilor acide, biodiversitatii, statisticilor si analizelor de mediu si consolidarii gestionarii legate de poluare si de conservarea monumentelor culturale.
Recent, Centrul pentru Dezvoltare Mondiala, cu sediul la Washington, a dat publicitatii un top al statelor care implementeaza politici de mediu corecte, dobandind astfel calificativul de "cele mai curate tari". Clasamentul a fost alcatuit pornind de la un indice anual care ia in calcul datele referitoare la emisiile de gaz cu efect de sera sau impozitele mici pe benzina, care incurajeaza consumul. Norvegia s-a clasat pe primul loc al clasamentului (ce contine numele a 21 de tari) dat fiind ca, in perioada 1995-2005, emisiile de gaze ce duc la fenomenul de incalzire planetara s-au diminuat considerabil.
La aceasta a contribuit, in mod esential, politica ambientala a acestei tari, care are ca prioritate protejarea si inmultirea suprafetelor de padure.
Suedia- tara in care orice investitie trebuie sa cuprinda si o evaluare a impactului ecologic
In anul 2007, Suedia a fost in topul celor mai mari eco-natiuni, cu cele mai multe noi masuri pentru protectia mediului. Principalul motiv este ca tara a reusit, din 1990 pana in 2006, sa isi reduca emisiile de gaze cu efect de sera cu 9%, bucurandu-se, in acelasi timp, de o crestere economica cu 44% in aceeasi perioada. Succesul Suediei este datorat, spun expertii, taxei pe carbon introdusa in 1991. Fara aceasta taxa, ministrul mediului, Andreas Calgren, mentiona ca nivelul emisiilor de gaze cu efect de sera ar fi fost cu 20% mai mare. in ianuarie 2007, guvernul a marit taxa pe carbon cu 2,6%, aceasta fiind, in prezent, de 0,25 euro pe litrul de combustibil fosil folosit.Transportul este domeniul cu cele mai multe politici de mediu in Suedia. Guvernul a introdus in 2007 subventia pentru achizitionarea autovehiculelor verzi. Programul prevede acordarea a 1.080 euro tuturor persoanelor care doresc sa cumpere o masina “prietenoasa” cu mediul. Masinile pe benzina sau gaz ale caror emisii de CO2 nu depasesc 120 grame pe km, masinile pe biocombustibili si cele electrice fac subiectul programului.
In capitala Stockholm, primaria a introdus taxa pe trafic tot in 2007. Masinile care intra sau ies din centrul orasului trebuie sa plateasca 1, 1,5 sau 2,5 euro, depinde de ora (cu cat este mai aglomerat cu atat taxa este mai mare). Un alt oras care a implementat cu succes un program pentru transport este Linkoping, al cincilea cel mai mare oras din Suedia. Aici, toata flota de autobuze, camioanele pentru colectarea gunoaielor si taxiurile functioneaza cu biogaz, provenit din metanul emis de vaci.
in septembrie 2008 s-a prezentat o noua directiva care vizeaza transporturile. Aceasta include masuri care vor promova transportul feroviar si marirea subventiei pentru autovehiculele verzi.
Potentialul de energie regenerabila al Suediei este de 240.9 TWh pe an, iar cererea totala de energie este de 153 TWh pe an, adica o acoperire de 157%. tinta de productie a energiei regenerabile a Suediei, prevazuta de Directivele Europene, este de 60% din consum pana in 2010, una dintre cele mai mari din lume. Din pacate, arata rapoartele guvernului, in 2010 procentul de energie regenerabila din consum va fi de 51%, cresterea de energie regenerabila fiind de 10 TWh din 2002 pana in 2010.
Pentru promovarea surselor alternative de producere a electricitatii a fost introdus in 2003 sistemul de certificate de electricitate. Acesta a fost extins de curand pana in 2030 si prevede o tinta intermediara de 17 TWh de electricitate din surse regenerabile produse in 2016.
Sectorul rezidential beneficiaza, la randul lui, de mai multe programe guvernamentale care promoveaza utilizarea energiei regenerabile. Din 2006 cetatenii suedezi pot beneficia de reduceri ale taxelor cu 30% daca trec de la sistemul de incalzire conventional la sisteme bazate pe biomasa sau pompe de caldura. Acelasi program prevede reducerea taxelor pentru instalarea ferestrelor eficiente energetic.
Un alt suport intrat in vigoare in 2007 ofera reduceri de 30% ale taxelor pentru instalarea sistemelor solare pentru incalzire in cladirile comerciale.
Politica externa de mediu a inregistrat in 2008 doua mari succese. Guvernul suedez a incheiat un contract in valoare de peste 100 de milioane de euro cu guvernul chinez pentru dezvoltarea de ferme eoliene. Pe langa acesta, ministrul mediului suedez, Andreas Calgren, a semnat un acord de colaborare cu ministrul indian, Namo Narain Meena, pe 6 noiembrie 2008. Acordul prevede colaborarea pentru dezvoltarea sustenabila a zonelor urbane, sisteme integrate de management al deseurilor, implementarea legislatiei de mediu si dialogul intre cele doua tari pe probleme globale legate de mediu.
Dintre proiectele inovatoare in Suedia se evidentiaza tratamentul ecologic al deseurilor si gestionarea durabila a padurilor.
Suedia a participat la prima conferinta mondiala majora pe teme privind mediul - Conferinta ONU care s-a desfasurat la Stockholm in 1972. La jumatatea anului 2009, Suedia va prelua presedintia UE si are o strategie pentru ca efectele crizei economice sa nu afecteze anganjamentele UE fata de protectia mediului.
Potrivit Idexului de performanta ecologica (Environmental Performance Index) elaborat de Yale University, Suedia se claseaza pe locul al treilea in lume, fiind una dintre cele mai performate natiuni in materie de protectie a mediului.
Ambasadorul Suediei la Bucuresti, Mats Aberg, afirma ca “sunt o tara cu numai 9 milioane de locuitori, ceea ce face ca mentinerea unei naturi curate sa fie mai usor de realizat”. in plus, au avut parte de legi gandite special pentru protectia mediului inca de la inceput. Au, de exemplu, o lege care limiteaza construirea caselor prea aproape de plaja. A existat si exista un fel de respect intrinsec pentru natura, un respect care se manifesta foarte clar, exista o mentalitate care a fost construita si in spritul careia copiii sunt educati chiar de la cele mai fragede varste pana la varsta adulta. Ei stiu ca respectul fata de natura este imperativ.
A existat legea ca orice investitie sa cuprinda si o evaluare a impactului ecologic. De exemplu, “daca se are in vedere construirea unei fabrici, pentru a obtine permisul este necesara o astfel de evaluare", explica ambasadorul Aberg. Guvernul suedez a respins un proiect al primariei din Stockholm pentru construirea unei centuri deoarece nu facusera studiul pentru determinarea impactului de mediu destul de temeinic.
Proiectul pentru construirea acestei autostrazi de centura a fost “amanat pana in momentul in care Guvernul va avea toate detaliile pentru a se convinge ca nu exista nici un risc de mediu. Un astfel de model decizional se regaseste in toate domeniile”, a continuat ambasadorul.
tinand cont ca pentru Suedia totul a inceput odata cu lucrarea biologului american Rachel Carson, “Silent Spring”, aceasta fiind prima carte care a atras atentia asupra problemelor de mediu si a avut un impact imens printre locuitorii acestei tari, putem afirma ca educatia, mentalitatea si spiritual civic stau la baza crearii si indeplinirii unei politici durabile de mediu.